Diabetul insipid central este o afectiune rara care implica sete extrema si urinare excesiva.

Diabetul insipid central apare atunci cand organismul are mai putin hormon numit vasopresina. Vasopresina limiteaza cantitatea de urina pe care o produce organismul. In mod normal hipotalamusul produce vasopresina si este inmagazinata de hormonul glandei hipofize. Fara vasopresina rinichii nu functioneaza corect si nu pastreaza suficienta apa in organism. Rezultatul este o pierdere rapida a apei din organism sub forma de urina diluata. O persoana cu diabet insipid trebuie sa bea cantitati mari de apa deoarece are o stare determinata de sete extrema pentru compensarea aceleiasi pierderi excesive de apa prin urina.

Nivelul redus de vasopresina asociat cu diabetul insipid central poate fi cauzat de leziuni ale hipotalamusului sau ale hipofizei. Aceasta deteriorare poate fi determinata de o interventie chirurgicala, infectii, inflamatii, tumori sau rani la cap.

Uneori cauza ramane necunoscuta. Foarte rar, diabetul insipid central poate fi cauzat de un defect genetic.

O persoana cu diabet insipid central produce mai mult de 3 litri de urina pe zi. Sumarul de urina va arata o concentratie scazuta de sare in urina.

Un test de restrictie de apa este utilizat pentru a  vedea cat de bine functioneaza rinichii si cat de multa urina se produce. O verificare a greutatii va fi efectuata, o colectare de urina si un test de sange pentru a verifica concentratia de sodiu . concentratia de sodiu poate deveni mai mare in cazul in care boala este netratata si persoana nu are voie sa bea multa apa.

O tomografie sau un RMN la cap poate indica o problema cu glanda pituitara.

O persoana cu diabet insipid central produce mai mult de 3 litri de urina pe zi. Sumarul de urina va afisa o urina diluata cu o concentratie scazuta de sare in urina.

Cauza de baza a aparitiei bolii ar trebui sa fie tratata.

Vasopresina poate fi acordata fie ca un spray nazal, comprimate orale sau injectii. Aceasta controleaza echilibrul iesirii urinei si a fluidului si previne deshidratarea.

In cazul in care hipotalamusul este deteriorat, poate fi stabilita o anumita cantitate care poate fi consumata pentru asigurarea unei hidratari corespunzatoare.

Simptomele care pot aparea includ: cresterea productiei de urina, sete excesiva, confuzie si schimbari de constiinta din cauza deshidratarii, caz in care pacientul nu poate consuma lichide.